• Studii astrologice personalizate

  • Horoscop zilnic

    11 aprilie Din punct de vedere profesional te bucuri de o zi excelentă, te înțelegi foarte bine și cu colegii, și cu șeful sau cu colaboratorii și poate înțelegi mai bine vorba aceea care spune că unde-s mulți puterea crește. Evită să te lași atras în bârfe de birou, în lucruri mărunte care par să țină de lipsa de caracter a unor oameni mici care vor să se vadă mai mari și/sau care știu să îți gâdile orgoliul.

  • Leu Horoscop lunar: octombrie 2017

    Ai în față o perioadă foarte bună pentru a învăța lucruri noi, dar și pentru a te exprima, pentru a spune ce simți, ce gândești. Reușești să te vinzi cu succes, iar banii nu se vor lăsa prea mult așteptați, mai ales în prima jumătate a lui octombrie. Căminul, familia, spațiul de locuit, trecutul, dar și delimitarea unui spațiu de siguranță sunt alte teme importante ale

    Read more

    Leu Horoscop lunar: septembrie 2017

    Ești într-o perioadă fastă, mai încrezător ca oricând în propriile forțe, cu o viziune îndrăzneață și revoluționară asupra asocierilor, colaborărilor, dar și asupra unor proiecte ce implică mediul academic, publicistic sau poate chiar străinătatea. Există o serie de Lei care vor reuși să încheie contracte sau colaborări pentru a-și extinde

    Read more

    Ce trebuie să ştii despre zodia Leului

    Perioada:  22 iulie– 22 august Element: Foc Calitate:  Fix Polaritate: Masculin Verb: A voi Planeta guvernatoare: Soare Metal: Aur Culoare: Auriu, dar şi roşu şi albastru   PORTRET Pe 22 iulie Soarele intră în zodia Leului pe care o traversează până pe 22 august. Despre hieroglifa care reprezintă semnul zodiacal al Leului se spune că este un simbol al cozii

    Read more

    Compatibilitati pentru Leu

    foto: Javier Delgado - https://flic.kr/p/6MLSHK Leu - Berbec O relatie destul de buna in momentul in care se stabileste clar cine este seful, indiferent daca este vorba despre relatii amicale, profesionale sau sentimentale. In relatiile profesionale, cel mai bine ar fi ca Berbecul si Leul sa fie parteneri si nu in raport de sef-subordonat. Si asa este insa destul de probabil sa iasa scantei

    Read more

  • Descoperă mesajul astrelor!

    Dacă ai o dilemă și ai nevoie de un sfat sau dacă vrei să te descoperi, comandă un studiu personalizat scris de un astrolog profesionist și nu întocmit automat de un program de calculator!

    Contactează-mă!

X