• Studii astrologice personalizate

  •  Mi-era teamă, în esență, de propria mea grație, de propria mea tandrețe, de revărsarea ei necontrolată spre ceilalți. Pentru că doar eu puteam auzi muzica acelui dans de fluture luminos si cumva absurd, într-o lume dată la maxim. Un râu care curge clocotitor, dar fără să-l auzi nu există. Râul meu a curs mereu învolburat, cu putere, spre o cădere care mi se părea de nestăpânit, de neevitat. Dacă în natură apa se rostogolește în cascade și își continuă drumul, în mine i-am pus ham ca unui cal sălbatic și-am oprit-o acolo unde credeam că se va deschide buza prăpastiei sau drumul spre ceilalți. Am ridicat ziduri de apă si de forță, am dansat pe loc primejdios și intoxicant, am alergat în mine însămi, am săpat în străfunduri până am ridicat la suprafață pietrele, am născut tornade, m-am izbit de maluri. Și-am cântat. Mi-era teamă de propriul dans difuz, ca o plutire de penel peste culorile lumii. Unde avea să încapă tandrețea mea infinită? 

            Apoi, într-o zi, când am obosit să mai întreb, am lăsat-o să deseneze, timid, o ușă.

    foto: https://www.facebook.com/100916580022911/photos/a.115062585274977.19521.100916580022911/277827658998468/?type=3&theater

X