• Studii astrologice personalizate

  • “You may not control all the events that happen to you, but you can decide not to be reduced by them.” ― Maya Angelou, „Letter to My Daughter” (4 aprilie, 1928 – 28 mai, 2014)

    Sunt momente când te simţi ca şi cum ai fi fost lovit de-un marfar… (De parcă a supravieţuit cineva momentului ca să spună lumii cum e. Şi, totuşi folosim expresia).

    E sentimentul acela bizar, când nu ştii sigur dacă te doare.  E mai mult senzaţia de gol, de împrăştiere peste tot, când nimic nu mai pare să încapă nicăieri, nici o percepţie, nici un gând, deşi loc e berechet. Doar abia te-ai revărsat într-un spaţiu nedefinit şi inert. E de parc-ar fi spus cineva deodată „stop cadru”. Capul e uşor şi picioarele grele.  E cumva SF că le mai simţi, pentru că fiecare o ia neconcordant în altă direcţie. Capul. Şi picioarele. Trupul, inexistent. Contactul cu lumea pare întâmplător, dezorganizat şi contra naturii, pentru că, deşi peste tine-a dat marfarul, sufletul e încă bine ascuns undeva. Bine-ar fi să ştii unde. Paradoxal, dintr-o dată, te simţi mai tu decât înainte. Înainte, când permiseseşi accesul cuiva la sistemul tău de navigaţie. Acum, îţi aduci aminte că, pe undeva, mai aveai o mână. De folosit ca să-ţi dibui printre şine inima şi ochelarii de soare.  Cealaltă era deja ocupată cu florile de câmp.

    Melodia de la TV îţi aduce vag aminte de ceva, probabil de-o viaţă anterioară, în care cineva ţi-a stricat, cu cele mai bune intenţii, busola. Aşa ai ajuns să te lovească marfarul. N-ai auzit, n-ai văzut. Mergeai fericit(ă), în vreme ce o voce îţi descria o realitate închipuită. Una pe care doreai s-o crezi subiectiv şi obiectiv în aceeaşi măsură.

    % | % | %
X