• Studii astrologice personalizate

  • Acasă nu este doar un spațiu fizic, un sălaș al corpului ostenit de alergătura zilnică pentru cele materiale, pentru succes, putere, pentru cățărarea cât mai sus pe scările ierarhice. Pe merit sau pe criterii politice ori prin diverse pile și șpăgi.

    Acasă e mai mult decât atât, e un spațiu intim, emoțional, interior care se va reflecta apoi în ceea ce numim cămin, familie, cuib, în spațiul fizic. Acasă este un teritoriu care să faciliteze întoarcerea spre sine, spre propriile trăiri, spre rădăcini, dar și apropierea sufletească de cei care ne sunt mai dragi pe lume. Dar pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în jur, este nevoie să facem un pas mai departe în analiza noastră și să spunem că echilibrul și sănătatea emoțională a familiei, ca celulă de bază a societății, se va reflecta în echilibrul societății și iată cum ajungem la nodurile lunare plasate în Rac (Nodul Nord) și Capricorn (Nodul Sud). Pentru că mi se pare că mesajul lor este cel mai puternic în aceste zile de tulburare și de teamă. Societatea nu este decât o familie extinsă. Sau așa ar trebui să fie. Umanitatea nu este altceva decât o familie extinsă. Dar pentru a putea pricepe asta, a trebuit, se pare, să fim rupți unii de ceilalți.

    În ultima vreme, înainte de izbucnirea crizei, se vorbea tot mai mult despre alienare socială, despre dependența de tehnologie, despre cei care se refugiază în social media în detrimentul relațiilor cu familia, despre cei care exhibă însemnele unui succes mai mult decât îndoielnic pentru a se simți puternici, validați, valoroși. Apoi, să ne amintim că unul dintre mesajele care apăreau frecvent la televizor, în cealaltă viață, de dinainte de pandemie, era: „Pentru sănătatea emoțională a copilului dumneavoastră, petreceți cât mai mult timp cu el.” Mi s-a părut unul dintre cele mai triste mesaje care pot exista într-o societate care se vrea prosperă material, dar în dauna sănătății sufletești. Pentru că acasă nu înseamnă doar pereți materiali, ci oamenii care locuiesc acolo.

    Toate acestea ne arată că, supusă presiunilor și prejudecăților sociale, unor false standarde legate de succes (ceea ce a condus la nevoia aparenței de succes), ființa umană se pierde de sine, dar și de ceilalți. Distanțarea socială exista și înainte, la nivel sufletesc înainte de toate. Iar ca orice lucru care se manifestă mai întâi energetic, emoțional, subtil, această distanțare se manifestă acum și fizic. Pentru că este nevoie ca fiecare să se întoarcă spre sine, o chestiune ce pare îndelung amânată, din vreme ce conjuncturile exterioare ne forțează spre acest proces de reconectare cu sine pentru a înțelege cum să relaționeze cu iubire, cu grijă.

    Suntem cu toții puși în situația de a nu mai putea scăpa de noi înșine și se poate ca unii să se simtă prizonieri, pradă a ceea ce sunt, până la urmă, în interior. Și ce au unii în interior, s-a văzut atunci când hoarde de cetățeni de toate națiile s-au bătut pentru vestita hârtie igienică, au umplut hulpav coșurile, fără să se gândească la ceilalți membri ai familiei lor: oamenii din jur. E clar nevoie de limpezire interioară, iar aceasta derivă dintr-un continuu proces de auto-explorare. Nu mulți îl vor îmbrățișa.

    Alături de Uranus în Taur, Nodul Nord în Rac ne provoacă prejudecățile legate de securitate, de ceea ce definim a fi siguranță. Izolați după ferestrele propriei locuințe, privim cu alți ochi vecinii de vizavi cu care poate n-am schimbat nici măcar un salut vreodată, avem dintr-o dată Timp (iată și manifestarea marii înțelepciuni a temutului Saturn) să ne vedem și să îi vedem pe ceilalți, să tânjim după ceilalți. Avem timp să ne amintim de noi, cei din pozele vechi, afișate acum, peste tot, pe Facebook, avem timp să ne ascultăm sufletul. Dar avem și suficient timp și claritate să remarcăm pisica din fereastra de vizavi, ba mai mult, să întrebăm cum se numește (https://www.bbc.com/news/uk-england-leeds-52096629).

    Dar oare suntem cu adevărat în siguranță când ceilalți semeni ai noștri nu sunt?

    Ceea ce ar fi important ca marea masă de oameni lacomi să priceapă, ar fi aceea că stocul de hârtie igienică, de făină și drojdie, de dezinfectanți, făcut în detrimentul altora nu le oferă decât un fals sentiment de securitate. De-a lungul evoluției sale, omul a înțeles ca singur nu poate. De aceea, s-a organizat în gintă, trib etc. A înțeles ca nu poți doborî un mamut de unul singur, ci e mai ușor când merge tot satul. Cu siguranță însă, încă din cele mai vechi timpuri, au existat exemplare care au vrut doar pentru sine, au vrut să obțină prin alții și au ajuns probabil marii capitaliști de astăzi (Capricorn) .

    Italienii ne-au arătat însă zilele acestea că avem nevoie de comunitate, oricât de sigur ne-am simți in propriile case, cu cămara plină (Rac). Au simțit nevoia sa comunice cu vecinii, cu concetățenii, au simțit nevoia ca prin orice fel de forma de comunicare, cântat, zdrăngănit de capace, să refacă sentimentul de grup, de comunitate ca mare familie.

    Este vremea să ne întrebăm cum am contribuit și cum contribuim fiecare la societate, la binele general sau, dimpotrivă, la perpetuarea corupției, a șpăgii, a lichelismului, a parvenitismului. Este vremea să ne întrebăm dacă ne simțim acasă în propriul suflet pentru că exteriorul ne arată că degeaba încercăm să fugim de noi înșine în căutarea succesului material, îndepărtându-ne de fapt unii de alții. Echilibrul și vindecarea vin atunci când reușim să punem în echilibru energiile axei Rac – Capricorn, atunci când reușim să construim sisteme (compuse, evident, din oameni) care chiar să aibă grijă de noi în vremuri de restriște și nu care să existe pentru „băieții șmecheri”, pentru cohorte de angajați care în vremuri de pace se duc să încaseze salarii grase, iar în vremuri de criză își dau demisia ori fac dovada unei crase incompetențe și a unei nepăsări fără margini. Aceasta din urmă nu e altceva decât dovada distanței la care se află față de ceilalți. (restul articolului îl puteți citi aici)

X