• Studii astrologice personalizate

  • Săptămâna se anunță agitată încă din primele zile, iar cei mai mulți Berbeci sunt prinși între nevoia de libertate și dorințe puternice, pasionale, între nevoia de independență și dorința de a avea o relație pe termen lung, cu angajamente asumate. Până pe 8 octombrie se resimt opoziția Mercur – Uranus și careul Soare – Saturn, despre care am vorbit în prezentarea săptămânii trecute, așa că o iei în forță încă de luni și în plan profesional, dar și financiar. Șeful nu prea e de acord cu maniera ta riscantă de a-ți îndeplini sarcinile, concurența îți suflă-n ceafă, așa că pregătește-te de efort susținut dacă vrei să te bucuri de succes, dacă dorești să smulgi o apreciere de la cei care te conduc.

    Pe de altă parte, aceste aspecte ar putea avea rolul de a-ți testa capacitatea de a ajunge la un compromis și vei constata rapid că fără să lași de la tine, fără să faci un efort de a te întâlni la mijloc cu ceilalți, nu prea ai șanse de succes. Nu te ajută la nimic să forțezi lucrurile și nici să te lași purtat de intrigi și jocuri de culise.
    În relațiile romantice sau în căsnicie, după caz, e cazul să analizezi alături de persoana iubită dacă drumurile voastre mai duc în aceeași direcție, pe termen lung și ce se poate face în cazul în care se pare că acestea se îndepărtează unul de celălalt. S-ar spune că ai multă treabă la nivel relațional, la nivel afectiv.

    Pe 8 octombrie, Venus, planeta care guvernează parteneriatele, asocierile, căsnicia, dar și dușmanii cunoscuți, contractele, concurența Berbecilor, își începe tranzitul prin Scorpion, semn pe care îl traversează până la 1 noiembrie. Pentru Berbeci, aceasta este casa VIII, a intimității, a transformării, dar și a resurselor comune, a taxelor, impozitelor, dar și a beneficiilor financiare. Dorința de apropiere intimă sporește, iar Berbecii simt nevoia să-și exerseze puterea de seducție, țin să profite la maximum de aura de mister și de magnetism, de aerul de băiat rău/fată rea care îi caracterizează în această perioadă.

    În cuplurile cu vechime, se poate recrea atmosfera intimă, apropierea sufletească, se regăsește calea spre comunicare sinceră, chiar și despre subiecte mai dificile sau mai sensibile. Dacă dorești să îți îndrepți/îmbunătățești relația amoroasă/căsnicia, fă uz de calitățile transformatoare ale Scorpionului. Asta nu înseamnă însă că e cazul să faci uz de mijloace precum manipularea, șantajul sentimental, gelozia, posesivitatea. Sunt șanse să constați că perechea ta le folosește și ai putea să îi atragi atenția asupra acestui aspect, cu delicatețe și diplomație. Marte, guvernatorul semnului tău, se găsește în continuare în Balanță, așa că sunt recomandate instrumentele acestui semn pentru a rezolva disputele sau situațiile mai dificile. Caută armonia, compromisul sănătos, acțiunile încărcate de corectitudine.

    Imediat ce intră în Scorpion, Venus va trasa o opoziție spre Uranus din Taur, planetă al cărei dispozitor este. Acest aspect se simte cel mai puternic pe 12 și 13 octombrie și poate tulbura relațiile Berbecilor. Natura lor vulcanică este accentuată de acest aspect ce scoate la lumină, în mod exploziv, sentimente, trăiri mai vechi. Se poate naște o aventură sentimentală cu o persoană din anturaj sau poate cu un prieten/o prietenă. Se recomandă prudență pentru că totul se desfășoară prea repede, instabilitatea este mare, iar consumarea relației poate conduce la complicații mari. De asemenea, ar trebui evitate aventurile extraconjugale sau implicarea ta în relații cu persoane căsătorite, chiar dacă tu ești liber ca pasărea cerului.

    Pentru că Venus guvernează și casa II a Berbecilor, casa banilor munciți, a resurselor și valorilor personale, te poți aștepta și la fluctuații financiare, la răsturnări de situație care să te pună în situații stresante, la cheltuieli neprevăzute. Încearcă să ai mereu un ban deoparte pentru situații neprevăzute.

    În perioada 12 – 15 octombrie se resimte și influența unui aspect benefic și armonios între Soare și Jupiter. Acesta îți susține creativitatea, asertivitatea, dar ar putea prevesti și o relație amoroasă nouă cu o persoană de departe, o relație la distanță sau faptul că te îndrăgostești de cineva aparținând altei culturi. Din altă perspectivă însă, ai putea călători împreună cu perechea de viață sau v-ar putea înfrumuseța viața copiii ori activitățile culturale. Aceasta este o perioadă în care poți învăța cu ușurință lucruri noi de la ceilalți, cu condiția să-i accepți ca învățători, mentori, îndrumători. Fii deschis spre ceilalți și te vei alege cu sfaturi foarte bune, cu perspective noi asupra posibilităților tale de dezvoltare intelectuală, relațională, spirituală.

X