• Studii astrologice personalizate

  • Săptămâna începe într-o notă mai liniștită, iar trigonul dintre Venus și Neptun te ajută să ajungi la liniște și armonie sufletească. E cel mai bun moment să faci pace cu o serie de decizii din trecut care ți-au afectat pe termen lung parcursul profesional, dar și pe cel personal. Nevoia de profunzime, de apropiere sufletească, de intimitate îți este împlinită și te bucuri de zile senine alături de familie și de cei dragi. Este o perioadă pentru apropieri sufletești, pentru mărturisiri, dar și pentru terapie, dacă simți că sufletul ți-e prea zbuciumat de evenimente trecute, eventual de unele pe care până acum le-ai reprimat cu succes. Lasă-ți timp pentru introspecție, pentru visare, deschide-ți sufletul în fața unei persoane de încredere sau în fața unui psiholog.

    La 23 octombrie, Soarele, guvernatorul Leului, își începe tranzitul prin casa IV, a familiei, a căminului, a trecutului, a inconștientului, a rădăcinilor emoționale. Te identifici mai mult cu familia, cu trecutul și ar fi bine să faci ceva săpături, poate mai descoperi secrete sau povești de familie care au avut un puternic impact emoțional asupra ta. Sunt Lei care în această perioadă simt nevoia de mai multă singurătate, de introspecție, dar sunt și Lei care se pot gândi foarte serios să își întemeieze o familie, să se așeze la casa lor. Nevoia de securitate crește, dar pari bine echipat pentru a face curățenie în suflet, pentru a te desprinde de povești trecute, încheiate.

    Folosește acest tranzit pentru a te reconecta cu viața de familie, dacă în ultima vreme ai acordat prea multă atenție carierei, ocupă-te de reamenajarea casei sau prospectează oportunitățile de a achiziționa o locuință.

    Zilele de 24, 25 și 26 octombrie pot fi foarte favorabile planului profesional. Ești inspirat și ai putea descoperi o nouă idee de afaceri sau pui la punct o strategie pentru a progresa, pentru a avansa în carieră. Îți pui cu ușurință în lumină calitățile de negociator, știi cum să te prezinți la un interviu pentru un loc de muncă, îți găsești mai lesne un loc de muncă, dacă ești în căutări de ceva vreme. Dacă ești în căutare de angajați, folosește aceste zile pentru a organiza interviurile cu cei pe care îi consideri potriviți.

    Weekendul este tensionat însă. Marte, aflat în tranzit prin Balanță, casa III a Leului, casa comunicării, a învățării, a deplasărilor, se găsește în careu cu Saturn, în tranzit prin casa VI, a muncii și a sănătății. Este foarte posibil ca unul dintre șefi, un partener de afaceri sau vreun coleg mai autoritar să-ți spună de la obraz câteva, să-ți critice activitatea, rezultatele, lipsa de productivitate, etc. Pe de altă parte, nu strică să încerci, la rândul tău, să fii mai diplomat, să eviți să contești autoritatea altora. Ideile tale vor fi cu siguranță apreciate, dacă nu lași deoparte, la finele săptămânii, nevoia presantă de a te impune, de a fi de succes, de a deveni celebru.

X