• Studii astrologice personalizate

  • Relațiile amicale se pot transforma lesne în altceva, dar acest tip de relație nu e neapărat o reușită. Careul dintre Venus și Pluton, resimțit până la 2 octombrie, indică tocmai faptul că poți strica lesne o prietenie care durează de ani de zile pentru o aventură de-o noapte ori de foarte scurtă durată. De asemenea, ar fi foarte indicat să eviți combinațiile financiare cu amicii, nu se recomandă să dai bani cu împrumut li nici să ceri. De altfel, sunt și Pești care au bani de recuperat de la persoane din anturaj, pe care cu larghețe le-au numit „prieteni”, de foarte multă vreme. Iată unul dintre subiectele care îți poate cauza frustrări, enervări și mai mult ca sigur va da naștere la certuri zgomotoase.

    Pe 3 octombrie, Mercur, planeta care guvernează casa IV, a familiei, a rădăcinilor, a spațiului de locuit, a inconștientului, dar și casa VII a Peștilor, casa relațiilor, a parteneriatelor, a căsniciei, își începe tranzitul prin Scorpion, adică prin casa IX, a străinătății, a studiilor superioare, a convingerilor și credințelor. Acest tranzit ar putea prevesti o mutare, o schimbare de domiciliu, dar poate și o relație de la distanță. În relațiile deja existente, e posibil ca perechea Peștilor să simtă nevoia de mai multă aventură, dar poate și de mai mult spațiu personal, s-ar putea crea puțină distanță.
    Pe de altă parte, Peștii ar putea să învețe și să descopere lucruri noi despre propriile emoții, despre planul emoțional, despre o poveste de familie care și-a lăsat puternic amprenta asupra modului în care văd lumea. Universul propriilor emoții ar putea fi explorat cu mai multă detașare acum, mulțumită energiei casei IX.

    Tot pe 3 octombrie, Pluton revine la mersul direct, prin casa XI, a prietenilor, a cercurilor socio-profesionale, a planurilor de viitor și a tehnologiei. Pluton guvernează însă casa IX, ceea ce ne spune că se pot lămuri, clarifica, aspecte legate de studii superioare, de o deplasare în străinătate, de o vacanță sau o călătorie, de o colaborare cu o firmă sau o persoană din afara țării.

    Pe 4 octombrie, Marte, planeta guvernatoare a casei II a Peștilor, casa banilor munciți, a resurselor și a valorilor personale, își începe tranzitul prin Balanță, casa VIII a Peștilor. Aceasta este casa banilor altora, casa banilor perechii de viață, a resurselor comune, a taxelor, creditelor, dar și a finanțărilor și a moștenirilor. De aceea, intri într-o perioadă foarte bună pentru a-ți face ordine în viața financiară, pentru a încerca să ieși dintr-o dependență financiară. Sunt mulți Pești care se pot trezi că au cheltuit prea mult pe credit, că depind prea mult de portofelul perechii de viață ori că aceasta depinde de ei. Dar, acest tranzit poate fi și o veste bună pentru Peștii care nu se feresc de colaborări, de investiții comune, de a pune în comun cu ceilalți. Ai putea primi sprijin peste așteptări pentru a-ți pune în practică o idee mai veche, iar rezultatele financiare se vor vedea cât de repede.

    Casa VIII este însă și casa intimității, a atracțiilor pasionale, erotice, iar tranzitul lui Marte prin casa II poate indica și faptul că Peștii vor să se simtă doriți, vor să-și exerseze puterea de seducție. Atenție la gelozie, posesivitate sau poate la vreo atracție de-a dreptul obsesivă care riscă să te consume, să te epuizeze și să te bage în bucluc.
    Sfârșitul de săptămână este cam tensionat și se recomandă prudență dacă ai de călătorit sau dacă perechea ta are de plecat pe undeva. Sunteți mai predispuși la accidentări sau vi se dau peste cap toate deplasările. Pe de altă parte, o chestiune din trecutul tău sau al perechii tale ar putea ieși brusc la lumină și vă aruncă pe poziții opuse, vă îndepărtează unul de celălalt sau primești vești care să îți tulbure liniștea sufletească (Mercur în opoziție cu Uranus).

    De pe 6 octombrie, începe să se facă simțit și un careu între Soare și Saturn, ceea ce este o invitație la a-ți face ordine în anturaj. La locul de muncă ai putea descoperi intrigi complicate, lucrurile iau o întorsătură deosebit de intensă, iar acest lucru îți poate crea stres și neîncredere în viitor. Fă un efort să-ți păstrezi optimismul și lucrează mai organizat, mai structurat, cu o strategie mai clară la construirea viitorului tău.

X