• Studii astrologice personalizate

  • Lumina ne învaţă despre fragilitate şi permanenţă, despre o lume a iubirii eterne, aşa cum visăm din trupul nostru de fluture. Paradoxal nu ne dăm seama că avem aripi, mai mult, nu simţim că aripile noastre sunt urzite din raze fine, conectate la poezia Universului. Iar viaţa e cea mai frumoasă poezie de dragoste pe care Universul o scrie în fiecare zi, cuvânt cu cuvânt, vers cu vers. Începe dinăuntrul nostru, de acolo de unde se conturează soarele fiecăruia dintre noi. Nu ştiu dacă noi suntem reflecţia soarelui din înalt sau el e reflecţia noastră şi nu contează. Dar strălucim, fragil şi permanent, chiar dacă de multe ori imperceptibil chiar şi pentru noi înşine.

    De aceea trebuie să ne aventurăm mai întâi în adâncul nostru ca să ne regăsim. Lumina din noi ne arată că suntem conectaţi la o reţea fină de străluciri, lumina din noi ne revelează că nu avem de construit punţi între lumi şi între oameni pentru că ele există deja. Călătoria spre lumină e iubirea însăşi şi dinăuntru ne împinge spre afară, ca o a doua naştere. Ne învaţă că putem scrie alături de Univers poezii de dragoste. Fiecare zbor, fiecare fir de iarbă, fiecare înger, fiecare stea, fiecare atingere, fiecare lacrimă, fiecare pas, fiecare zbatere e un vers fragil care rămâne permanent în memoria munţilor, în scoarţa copacilor, în cursul apelor, în pletele vântului, în strălucirea ploii, în răceala zăpezii. Memoria copacilor vine din memoria pâmântului, iar în memoria pământului e topit cerul care coboară la noi dizolvat în fiecare picătură de ploaie. În scoarţa copacilor e gravată povestea lumii, povestea noastră, a celor fragili şi eterni, cu aripi de fluture. Trupul lor ascunde inelele cu care suntem legaţi de lumină pentru totdeauna.

    foto: https://dreaminginpictures.files.wordpress.com/2010/06/just_beutis_wp_514-x2.jpg

X