• Studii astrologice personalizate

  • Începi săptămâna cu frământări interioare puternice. Careul dintre Venus și Pluton îți activează casele IV și VII, casa emoțiilor, a trecutului, a familiei, a căminului și pe cea a relațiilor, a parteneriatelor și a căsătoriei. Sunt Raci care nu sunt prea siguri de ceea ce simt pentru anumite persoane, pot fi măcinați de obsesii sau de treceri bruște de la iubire la dispreț, respingere și invers. Acest carusel emoțional este foarte obositor și se resimte până pe 2 octombrie. Factori agravanți ar putea fi propriul subiectivism, amestecul părinților sau vreun amic care bagă strâmbe. Este foarte crescută predispoziția de a lua totul în nume personal, de a te raporta doar la nevoile și dorințele tale. Ai grijă însă că poți da și peste persoane manipulatoare care se pot juca magistral cu nevoia ta de atenție sau de a te așeza la casa ta. Pe de altă parte, dorințele tale puternice de a oficializa o relație tind să împingă persoana iubită departe de tine.

    Pe 3 octombrie, Mercur își începe tranzitul prin Scorpion, casa V a Racului, o casă a iubiri, a flirturilor, a aventurilor amoroase, a copiilor și a creativității. Tot pe 3 octombrie, Pluton, stăpânul acestei case, revine la mersul direct prin casa VII, a parteneriatelor, a căsniciei. Astfel, comunicarea în cadrul cuplului devine mai clară, încep să se clarifice situații, sentimente, trăiri. Mulți Raci revin cu gândul la foste iubiri și găsesc prilej să le regăsească, să reia legătura, în încercarea de a descoperi dacă sunt șanse de reconstruire a unei relații mai solide sau nu. Mercur retrogradează în Scorpion de la 31 octombrie la 20 noiembrie, așa că vei avea suficient timp să te decizi, să discuți cu persoana care ți-a păstrat atât de mult timp dorința și iubirea aprinse. Sub influența lui Pluton, caută să te eliberezi de relații toxice sau lasă loc transformărilor profunde în viața de cuplu.

    Pe de altă parte, ar fi bine ca Racii celibatari să încerce să păstreze mintea și sufletul deschise pentru întâlniri noi, evitând celebra agățare de trecut, de ceea ce cunosc, de ceea ce îi face să se simtă în siguranță, măcar în aparență. Evită să dai verdicte relaționale, să iei decizii finale, prospectează posibilitățile. S-ar putea să ai surpriza unor întâlniri spectaculoase sau a unor răsturnări de situație dintre cele mai ieșite din comun, chiar la sfârșitul săptămânii.

    Pe 4 octombrie, Marte își face intrarea triumfală în Balanță, pentru Raci acest semn fiind casa IV, a familiei, a rădăcinilor, a căminului, a inconștientului. De aceea, e bine să îți concentrezi energia spre cei dragi, spre spațiul de locuit și să faci planuri pe termen lung vizavi de achiziționarea unei locuințe sau poate vizavi de a pune bazele propriei familii. Marte guvernează casa X, a carierei, a ambițiilor socio-profesionale, dar, în tranzit prin casa IV, favorizează mai degrabă bilanțul profesional sau, dimpotrivă, conturarea bazelor unor proiecte, afaceri noi care se vor dezvolta apoi, în timp.
    Prezența lui Marte în acest sector de horoscop ar putea să trezească discuții în familie, contradicții cu părinții. Nu va fi ușor să spui ca ei și să faci ca tine, dar cam aceasta ar fi direcția de urmat, cu tot respectul cuvenit celor care te-au crescut.

    Sfârșitul de săptămână stă sub semnul unor tensiuni între Soarele aflat în tranzit prin Balanță și Saturn din casa VII, casă pe care o și guvernează. E foarte posibil să te simți neiubit, neapreciat de perechea de viață sau de persoana iubită, dar acestea sunt percepții subiective. Învață să vorbești deschis și cu mai mult curaj despre ceea ce îți dorești de la relațiile cu cei dragi, dar și de la relațiile profesionale. Tendința generală ar putea fi aceea de a aștepta prea mult de la ceilalți, de la parteneri, fie ei în afaceri sau în amor. Nu proiecta asupra lor aceleași așteptări pe care un copil le are de la părinți, ci manifestă-te cu mai multă maturitate.
    În cuplurile mai vechi ar putea să apară dispute serioase legate de o investiție în legătură cu casa, căminul sau vizavi de veniturile fiecăruia.

X