• Studii astrologice personalizate

  • Luna Plină din Berbec, de la 14 octombrie, activează casa V a Săgetătorilor, casa iubirii, a flirturilor, a aventurilor sentimentale, a creativității, a distracțiilor și a activităților de hobby. De aceea, se poate ca o poveste de iubire să ajungă la maturitate sau sentimentele tale față de o anumită persoană se coc suficient de mult încât să te prezinți cu o declarație de dragoste sau cu o propunere pentru o relație mai serioasă sau pentru a concepe un copil (dacă ești de ceva vreme într-o relație neoficializată).

    Romantismul și pasiunea dau în clocot în aceste zile, iar influența lui Jupiter asupra momentului de Lună Plină te ajută să te bucuri de momente unice care să îți umple sufletul de bucurie, de fericire și de speranțe pentru viitor. De asemenea, un proiect personal poate da în pârg ori poate ajunge la un final glorios punându-te în valoare mai mult decât te-ai aștepta, mai ales dacă prin el i-ai ajutat și pe alții.

    Trebuie însă să ținem cont că Luna și Soarele se găsesc în aspecte tensionate cu Pluton, careul Soare – Pluton resimțindu-se puternic până pe 15 octombrie. se poate vorbi despre o trădare într-un grup socio-profesional din care faci parte, în cadrul vreunui partid în care ești înrolat sau, mai trist, în cercul de prieteni. Banii pot deveni un subiect foarte puternic de dispută, mai ales dacă există probleme mai vechi legate de acest subiect. Ai grijă la persoane manipulatoare, la persoane care știu cum să te ia, cum să îți dea dreptate pe față și să te trădeze prin spate. N-ar fi deloc rău ca în perioada următoare să îți triezi cu mai mult discernământ anturajul, să dai deoparte persoanele care se dovedesc a fi false. De asemenea, ai putea să încerci să îți faci cunoștințe și relații noi. Gestionarea fondurilor unei organizații din care faci parte poate fi o problemă spinoasă și nu ar trebui să te surprindă dacă vei fi învinuit pe nedrept de anumite lucruri. Fii mai atent la ceea ce se petrece în spatele cortinei, în spatele tău.

    Din fericire, Mercur, planeta care guvernează relațiile, căsnicia, dar și cariera Săgetătorilor este activ în aspecte armonioase și te va sprijini în negocieri, împăcări, în analize, prezentări, argumentări, în aducerea la lumină a unor chestiuni ce tulbură anumite parteneriate, viața de cuplu sau activitatea firmei pentru care lucrezi. Mercur tranzitează casa XII, a izolării, a secretelor, a dușmanilor ascunși, dar și a vindecării. Sprijinit de Saturn (14, 15 octombrie), de Neptun (15, 16 octombrie) și de Pluton (19, 20 octombrie), Mercur te ajută să descoperi intențiile necurate ale celor din jurul tău și să le contracarezi astfel încât să nu ai de suferit. Eventual ai putea găsi cea mai bună cale de a întoarce situația în favoarea ta.

    Pentru mulți Săgetători, săptămâna aceasta ar putea fi vindecătoare pentru suflet, sub calda influență a trigonului dintre Mercur și Neptun se creează oportunități pentru ca tu să-ți deschizi sufletul, să te relaxezi în cadru terapeutic sau alături de o persoană de care te simți foarte apropiat. Emoții reprimate de multă vreme își pot găsi acum exprimarea, alături de cei dragi ție, rememorând amintiri de familie sau dacă decizi că ai nevoie de două zile de singurătate, meditație, reconectare cu tine și cu țelurile tale. Profită de acest tranzit pentru a face pace cu cei cu care ești certat, pentru a cere iertare și pentru a oferi iertare celor care au greșit față de tine. De asemenea, fă-ți timp să îți refaci planurile pe termen lung, caută să te aliniezi unor scopuri mai înalte, binelui general, principiilor compasiunii și iubirii.

    Sfârșitul de săptămână stă sub semnul Lunii în Rac, dar și sub bunele auspicii ale unui sextil Venus – Saturn. Te poți bucura de vești foarte bune în plan financiar, dar și de momente de o tandrețe deosebită în plan intim. Regăsești sentimentul de acasă, de pace, de liniște și de contopire cu persoana iubită, ceea ce poate conduce la mai multă implicare din partea ta, la deschiderea spre a-ți asuma mai multe angajamente.

X