• Studii astrologice personalizate

  • Conflictul dintre Venus, guvernatoarea relațiilor și a căsniciei Scorpionilor și Pluton, planeta care le guvernează semnul, se resimte până la 2 octombrie și ar putea indica tensiuni și secrete amoroase. Parteneriatele tale, fie ele de afaceri, profesionale și/sau sentimentale pot fi măcinate de intrigi, de neîncredere sau de jocuri de putere. Ideal ar fi să eviți să faci presiuni asupra celorlalți pentru a-i aduce acolo unde îți dorești. E o strategie care se întoarce repede împotriva ta și îți poate transforma prietenii, colaboratorii, partenerii, în dușmani. Perechea de viață pare să fie mai ascunsă decât de obicei, nu ține neapărat să îți împărtășească toate secretele sale ceea ce pentru tine ar putea echivala cu o criză de suspiciuni și neîncredere. Ar fi totuși indicat să meditezi dacă nu cumva felul tău de a vorbi, de a te comporta nu este cumva motivul pentru care perechea ta preferă să nu se deschidă față de tine.

    Pe 3 octombrie, Mercur, planeta care guvernează casa VIII a intimității Scorpionului, își începe tranzitul prin Scorpion, semn în care va și retrograda de la 31 octombrie, la 20 noiembrie. De aceea, intri într-o perioadă în care este indicat să meditezi mai profund la nevoile tale reale, dar și la nevoile perechii de viață, la capacitatea de a pune în comun cu ceilalți, dar și la coeziunea sistemului tău de valori cu cel al persoanei iubite. Dar casa VIII are și puternice conotații financiare, în plus sugerează transformarea, moartea unor aspecte ale personalității și eliminarea acestora pentru a lăsa loc renașterii. De aceea, e foarte posibil să simți nevoia unor schimbări radicale în viața ta, ceea ce poate avea impact asupra relațiilor cu cei dragi, cu oamenii mai apropiați, cu perechea de viață.
    Unul dintre subiectele care poate deveni din ce în ce mai sensibil este cel al datoriilor sau nevoia de a lua un credit. Este foarte posibil să constați că atunci când ai nevoie de sprijin ești pus în situația de a te descurca de unul singur și e mai sănătos să nu îți faci calcule cu banii altora.

    Tot pe 3 octombrie, are loc un alt eveniment astrologic important pentru tine: Pluton, guvernatorul tău, revine la mersul direct. Planeta se găsește acum în Capricorn, casa III a Scorpionului, casa comunicării, a învățării, a relațiilor cu mediul în care trăiești. De aceea, este foarte probabil ca în perioada următoare să se clarifice anumite informații, cunoștințe, date, să se poate relua negocieri rămase în coadă de pește încă din luna aprilie. Dar cel mai important lucru este acela că mintea ta se limpezește, la fel și mesajul pe care îl transmiți celorlalți. Ar fi indicat să înveți să fii mai prietenos, mai comunicativ, mai deschis spre colaborări și discuții diverse. Fă-ți cunoscute ideile, dar evită atitudinile și opiniile prea radicale.

    Pe 4 octombrie, Marte, guvernatorul casei muncii și sănătății Scorpionilor, își începe tranzitul prin Balanță, casa XII pentru Scorpioni. Tot acolo se găsește și Soarele, guvernatorul casei carierei Scorpionilor. De aceea, se poate spune că e o perioadă bună pentru o privire peste umăr, e o perioadă bună pentru concluzii profesionale, pentru reașezări, pentru pregătirea unor proiecte noi. Folosește-ți intuiția, dar și prietenii secreți. Se recomandă să păstrezi discreția asupra intențiilor tale legate de direcția în viață și/sau în carieră. Cel mai probabil, un proiect profesional important ajunge la final sau decizi că vrei ceva cu totul nou ca direcție de dezvoltare pentru viitor. Agitația interioară este mai mare decât de obicei, iar acest lucru poate conduce la anxietăți. Profită de aceste tranzite pentru a te regrupa, pentru a te odihni, pentru a te reconecta la vocea interioară, la ghidul interior. Apelează la ședințe de masaj, la ședințe de meditație, fă yoga, orice activitatea poate contribui la starea ta de liniște interioară.

    Finalul de săptămână este cam vijelios și are în centrul său o chestiune financiară mai delicată, mai ales dacă ești în situația de a rămâne în urmă cu plățile la vreun credit imobiliar. Se poate să apară o creștere a dobânzilor sau o schimbare neprielnică de condiții dacă doreai să achiziționezi un imobil cu ajutorul unui credit. Opoziția Mercur – Uranus ar putea prevesti însă și amestecul nepermis al unui prieten în familia ta, în viața ta intimă. Nu crede chiar tot ce auzi. Ar fi păcat să îți dezechilibrezi inutil viața de familie.

    Un alt aspect interesant care închide săptămâna este un careu între Soare și Saturn. Acesta indică temeri legate de un dialog pe care ai dori să îl ai cu șeful sau cu altă persoană cu autoritate. Este nevoie de multă diplomație pentru a te face ascultat. Cea mai bună cale ar fi evitarea contestării autorității celorlalți. Vorba proverbului, „Fă-te frate cu necuratul până treci puntea”.

X