• Studii astrologice personalizate

  • Sunt zile şi zile. În esenţă, sunt toate la fel. Noi suntem altfel. Cuvintele dispar uneori, strivite de ceea ce numim realitate. E, de fapt, doar zgomot. Ne refugiem în el ca într-o redută bine păzită şi îl lăsam să ne desfacă în bucăti, să ne hrănească iluzia că lumea materială e o gaură neagră. Nu o să fac tocmai eu apologia fizicului, dar nici nu îl voi condamna. E ca şi cum aş condamna o parte din mine. Pentru cei care mai au dubii, nu sunt decat zâna copacilor, în formă umană.

    Ne hrănim uşor cu iluzii. Extremele le simţim cel mai acut, par cele mai reale pentru că ies în evidenţă. Cum am băga de seamă starea de echilibru? Ea e firească, e ceva până la urmă de neobservat, în firescul lucrurilor. Iar noi nu ştim ce să facem cu firescul lucrurilor. Dar când vine peste noi un sentiment extrem, fie de ultramaterialism sau de ultraspiritual, ultrasenzitiv, ultrasensibil, ultrasexual, ultraintelectual, ni se pare firesc doar pentru ca îl percepem mai uşor? Din fragedă pruncie am fost, fără să ştiu, hipersensibilă. Am perceput mai mult decât mi-a explicat mama că e lumea, mai mult decât mi-a spus „lumea” că e lumea. Pare să fie un păcat capital să nu te poţi împăca doar cu un capăt, cu una dintre extreme. Mi-l asum şi nu mă căiesc. Prefer să bat cărarea dinspre un capăt spre celălalt. Şi când le voi fi cunoscut pe amândouă (capetele, extremele), cu detaşarea demnă de un samurai care a învăţat de la pietrele de pe drum ce înseamnă autocontrolul, de la stele ce înseamnă lumina şi de la îngeri ce înseamna iubirea, atunci abia, probabil, voi înţelege realitatea.

    Din material în sensibil şi invers. Le ţinem în echilibru, noi oamenii, aşa cum Atlas ţinea pe umeri Pământul. Câteodată sunt sabie. Câteodată sunt lumină. Eu însămi, cea care plânge în faţa unui copac în flori, cea care stă dreaptă când se revarsă noroiul, sunt la mijloc. Sabia luminii? Lumina sabiei? Zâna luptătoare şi luptătoarea zână. Nu îmi mai e teamă de ceea ce sunt, de ceea ce simt, de ceea ce văd. Prefer să văd, prefer să simt, prefer să fiu. Dincolo de cuvinte şi dincolo de zile, lângă copaci şi lângă atingeri. Dincolo de teamă, dincolo de ipocrizie, dincolo de cruce.

    Aşa cum suntem răstigniţi, aşa am fost învăţati învierea. Participarea din sensibil la fizic şi invers. Şi nu o să mă dezic de mine însămi de trei ori până la răsărit. Lumea nu l-a înţeles nici fizic pe Hristos. Cum avea să-l înteleagă metafizic? Cum să-l manifeste când îl aşteaptă? Eu sunt. I walk the walk, I talk the talk. I love the love. Cine mai are curajul?

    % | %
X