• Studii astrologice personalizate

  • Vizibili și invizibili existăm în lumină. Și poate că suntem vrăjiți să nu ne putem vedea unii pe ceilalți decât prin ceea ce trece. Cum să răzbatem în afară când noi plutim nevazuți în noi înșine, nori aurii de iubire? Cum dăruim din strălucirea noastră lumii? Doare să te deschizi ca o floare, petala după petala și să îți expui partea cea mai fragilă: strălucirea. Centrul ființei noastre e o stea eternă. Călătorim spre ea în fiecare zi, deși pare că e o călătorie în afara noastră, spre altceva. Nu plonjăm în noi înșine ca într-un abis. Gândurile și temerile și amintirile sunt doar cortina dintre noi și noi, dintre noi și stea, dintre noi și îngeri. Nu plonjam în noi înșine ca în abis, de fapt zburăm prin Univers urmându-ne steaua călăuzitoare. Înăuntrul nostru nu e înauntru, ci, de fapt, în afară, eterna clipă prezentă pe care o umbresc gândurile și temerile și amintirile. Un singur lucru dă deoparte cortina și ne lasă vederea slobodă și inima liberă: iubirea. Pentru că iubirea e și de o parte și de cealaltă. Trece ca o raza dinspre steaua noastră, trece prin perdea, ne conectează la noi înșine și la lumea de dincolo, la ceilalți oameni și la Univers.

    Doare să ne rupem de ceea ce credem că știm, de ceea ce credem că ne amintim, de ceea ce credem că trăim, de temeri. Dar doar rupându-ne ne naștem încă o dată, iar cortina nu ne mai separă de nimic. Gândurile și amintirile continuă să existe în noi, fără teamă, se dizolvă în centrul nostru și călătoresc cu noi mai departe în nesfârșit. Atunci se rupe vraja și ne regăsim în lumea celor dezvrăjiți ca și noi. Aceasta e trezirea și zborul. Când privesc oamenii văd stele nedescoperite.

    Știu că am călătorit spre tine de undeva de departe, iar fragilitatea ta care mă doare uneori, e steaua ta. Și o pot vedea strălucind, în fiecare zi, îi zambesc în fiecare zi și încerc să o ajut să nu se teamă de propria lumină. Am venit de departe ca să ne vedem dincolo de vizibil, dincolo de cuvinte și să călătorim apoi spre vizibil și spre cuvinte, ca două stele care sunt oameni, ca doi oameni care sunt stele.

    foto: By Witold Pruszkowski – Maria Poprzęcka (2006). Akt Polski. Edipresse Polska, ISBN 83-7477-066-X, p. 30, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1144909

X